Targul de pe Muntele Gaina

Legenda tirgului de fete de pe muntele Gaina

Cândva, demult, oameni si zei îsi împarteau deopotriva cerul si pamântul, lumina siîntunericul, bucuriile si tristetile. Asa se face ca sus, la poalele norilor, sub lacrimarea sfânta arazelor soarelui, rostogolite ca un pocal de nestemate peste chipul Muntelui ce strajuieste si aziun manunchi de case din piatra, lemn si caramida, locuiau motii, stalpi vii ai albastrului cer troienindu-i cararile ascunse, drumurile, potecile, vaile, padurile, cararile, cu caii lor marunti, dar tot acolo îsi avea culcusul si-o gainusa ce facea oua de aur si motii se mirara cât se mirara, si-auînceput s-o ocroteasca, sa-i închine gânduri si fapte si cîntece. Pentru gaina lor cu oua de aur erauîn stare sa faca moarte de om, astfel ca ea se afla în siguranta dintr-un anotimp în altul.O singura data motii îi vedeau fata, chipul ei enigmatic si singuratic, cu aripile deschise peste imensitate. Era ziua de Sfântu Ilie, în care motii se adunau ca pâraiele în aceeasi matca, sa-si spuna pasurile, visele, sa dea prilej tinerilor copii sa se întâlneasca, sa se îndrageasca si sa-si propuna inimii sa se uneasca pe viata, prin casatorie.De acesti tineri se apropia gaina, ce cobora de pe ciubul ei nevazut, chiar pe vârfulMuntelui, unde astazi salasuieste întru eternitate Crucea Iancului, batea o data din aripi si setransforma într-o zâna fermecatoare, ce se apropia de tinerii casatoriti tinând un ou de aur în palme si oferindu-l acestora pentru fericire si viata lunga. Oamenii si Muntele aplaudau, serugau, multumeau. În aplauzele lor zâna ridica mâinile spre cer si devenea Gaina, repedeacoperindu-se de neprivire.Asa i-au prins anotimpurile, într-un obicei nestramutat al iubirii si încrederii, de aceeaMuntele acela semet de aproape de 1500 m înaltime s-a numit si se va numi cât veacurile:MUNTELE GAINA. Numai ca armonia dintre ei a fost sparta de-un ochi nechibzuit, care o viata întreaga aurmarit sa descopere cuibul Gainii sa-i fure ouale de aur. Si, pîna la urma, cu ajutorul diavolului,a reusit.Gaina, devenita zâna tocmai coborâse la alta serbare, pe creasta unui alt munte, sa împacelocuitorii si niste vizitatori neaveniti si omul acesta nesabuit a tabarât pe cuibar, a luat ouale, le-aascuns în sân si-a disaparut. Întoarsa acasa si descoperind furtul, zâna s-a suparat foarte, si demâfnita ce-a fost a hotarât sa paraseasca acel loc pentru totdeauna. A ridicat mâinile la cer, adevenit Gaina si-a zburat nevazuta în alt munte. Si muntele acela era la Rosia Montana.Oamenii s-au suparat, au jelit-o, au implorat-o sa se întoarca, dar minunea nu s-a maiîntâmplat. A ramas Muntele Gaina, cu vârful acela plesuv, bântuit de ploi si crivat, de lacrimi silegenda. Oamenii se întâlnesc mereu cu el, sa-l îmblânzeasca, sa-i astâmpere asteptarea, rabdarea,armonia.Se spune ca hotul ce furase ouale a cazut într-o prapastie si ouale s-au pierdut în adâncdevenind izvoare, sau vâlve – crapatura se vede si azi înecata în nori. Apusenii sufera de-atunci.

Internetul

Internetul este o metodă importantă de comunicare personală şi profesională, dar care are şi numeroase riscuri. De exemplu, poate fi utilizată pentru a trimite viruşi şi mesaje nesolicitate. De aceea este important să fiţi conştienţi de problemele de securitate a informaţiei.

Despre gânduri și înșelare

următorul text este preluat.

Despre gânduri și înșelare

(sursa de inspiraţie: “Între iadul deznădejdii şi iadul smereniei” – Sfântul Siluan Athonitul )

        

          “Întotdeauna cugetă: “Sunt un mare păcătos dar Domnul milostiv, El îi iubeşte mult pe oameni şi-mi va ierta păcatele mele”. Domnul îi iubeşte pe toţi şi noi trebuie să-L imităm şi să-i iubim şi noi pe toţi, şi dacă nu putem, să o cerem, şi Domnul nu va zăbovi să ne ajute cu harul Sau.

“Iubirea lui Dumnezeu e de nedescris dar harul lui poate fi pierdut chiar şi pentru un singur gând rău. Sufletul se întunecă, gândurile rele îl chinuie pe om, omul simte pierzania lui, fără harul lui Dumnezeu e neputincios. Întreaga viaţă sufletul şi-o petrece în luptă cu gândurile. Tu însă nu slăbi în luptă, pentru că Domnul iubeşte pe cel ce luptă cu bărbăţie. Când stai înaintea feţei stăpânului adu-ţi aminte cu tărie că El ascultă toate cererile tale şi dacă îţi sunt de folos, le împlineşte. Pentru un singur gând de mândrie sufletul pierde harul şi îl năpădeşte întunericul. Dar tot aşa, pentru un singur gând de smerenie harul vine din nou.

Idei proprii:

          Foloseşte-ţi întotdeauna sentimentele şi trăirile. Nu te ascunde să exprimi ceea ce simţi, dacă te prefaci atunci sufletul îţi va fi măcinat în chinuri groaznice. Dar fii precaut întotdeauna, nu-ţi lăsa garda jos în totalitate: “E mai bine să ai o bază în Domnul decât să te încrezi în om”.

          Fii exact ceea ce simţi. Fericire, bucurie, tristeţe. Ai mare grijă la sentimente precum furia şi mânia, trebuie să ştii să le foloseşti. Dacă o faci cum trebuie poţi obţine rezultate remarcabile, dacă o faci greşit rezultatele pot fi dezastruoase. Întrebare: Ai avut vreodată senzaţia atunci când faci o alegere (orice fel de alegere) că în afară de pură curiozitate mai există încă un motiv dar de care nu-ţi dai seama pe moment?

          Curiozitatea este un motiv universal şi permanent, celălalt depinde de fiecare. Abia mai târziu îţi dai seama de acel motiv care de fapt este în subconştientul tău. Unii spun că cel mai bine e să-ţi asculţi inima atunci când trebuie să iei o decizie. Aşa este, dar nu inima este cea care te îndeamnă, ci subconştientul, mintea ta, creierul. Inima este doar o pompă care face sângele să curgă. Un transplant de inimă nu afectează cu nimic sentimentele, convingerile şi trăirile unei persoane. Creierul este singurul organ cu memorie şi care înmagazinează toate acestea. Locul unde se petrec toate disputele contradictorii ale gândurilor. Când spui “ascultă-ţi inima” spui defapt “conştiinţa”. Iar când spui “conştiinţă” spui de fapt “sufletul”. Locul sufletului este la nivelul minţii, al creierului şi nu al inimii. Acest fapt poate fi confirmat de către mai mulţi oameni care s-au aflat la un moment dat în starea de moarte clinică. Au simţit că-şi părăsesc trupul uman prin partea din spate a capului, şi că încet plutesc şi se depărtează de el. E de ajuns o singură informaţie de intensitate mai mare. Care să-ţi pună mintea într-un conflict total şi simţi cum totul se schimbă în jurul tău. Cum viaţa pe care o ştiai devine altceva decât ceea ce pare a fi. Un şoc precum acesta te poate trezi la realitate şi să deschizi bine ochii sau te poate doborâ de tot. Nu ai ce face decât să accepţi realitatea chiar şi dură aşa cum este ea şi să mergi înainte. Orice tentativa de negare a realităţii nu face decât să te tragă înapoi, din ce în ce mai mult încetul cu încetul. Acceptarea realităţii este începutul progresului, negarea ei duce automat la regres. Progresul însă mai necesită încă un pas: recunoştinţa. Nu-ţi mai petrece timpul văitându-te de ce nu ai, ci fii recunoscător pentru ceea ce ai deoarece alţii nu au nici atât.

          Indiferenţa este o problemă foarte des întâlnită în ziua de azi. Mintea e plină de gânduri bune şi rele. E întunecată de lumea în care trăim. Dar aceasta este natura omului, el este şi va fi întotdeauna o fiinţă complexă. Dacă mintea lui ar putea să conceapă numai un singur gând bun: iubirea faţă de aproape; atunci toată aceasta indiferenţă ar dispare. Există prea multă nepăsare în lume, prea multă indiferenţă şi totul îşi are cauza într-un singur lucru. Rădăcina (baza) tuturor păcatelor, punctul de unde pleacă tot ce este rău în lume, de la cel mai mic şi cel mai neînsemnat lucru rău până la cel mai mare:

          Mândria de sine – a părea că vrei să rezolvi o problemă chiar şi atunci când nu ştii cum, teama de a nu pierde poziţia pe care o ai în societate, orgoliul şi reputaţia. Frica de eşec, de a spune “nu ştiu cum să fac acest lucru…”. Eşecul este însă tot un rezultat care poate fi folosit foarte bine, mulţi nu ştiu să vadă acest lucru. Multora le e teamă să rişte (teama de provocare), vor doar lucruri uşoare, banale şi se trezesc într-o zi că toată viaţa a trecut pe lângă ei.

          Vanitatea  un drog natural. Vanitatea este un călător întârziat care bate la poarta sufletului omenesc. Cei slabi, dornici de glorie, care speră să se ridice fără muncă, vor primi cu multă dragoste şi alai pe acest strălucit oaspete; însă oamenii de ştiinţă, filozofii şi visătorii timpului, care urmăresc un ideal în viaţă, nu se vor osteni să deschidă măcar o poartă acestui drumeţ, temându-se să nu li se tulbure liniştea lor sufletească. Vanitatea este anestezicul dat de o fire binevoitoare pentru a uşura durerea de a fi un prost afurisit.

Răzbunarea şi dreptatea nu sunt niciodată acelaşi lucru.

Dreptatea înseamnă armonie, răzbunarea înseamnă egoism doar pentru a te face pe tine să te simţi mai bine. Puţini mai cunosc astăzi termenul de onoare în adevăratul sens al cuvântului : a-i ajuta pe cei slabi şi lipsiţi de apărare, a înfăptui dreptatea şi a vorbi adevărul întotdeauna… chiar şi atunci când acest lucru duce la propria moarte.

Onoarea este o insignă bună de purtat la pălărie tot timpul, moralitatea oamenilor superiori, un amestec natural de respect pentru oameni şi pentru sine.

Astăzi omul modern are o părere foarte greşită despre cuvântul umilinta. În sine, umilinţa este o stare de libertate prin care doar dispare efortul inutil de a părea altfel, de a crea irealităţi. Fiinţa umilă percepe realitatea la modul cel mai pur. În realitate “a fii simplu” înseamnă “a fii umil”. Omul modern asociază umilinţa cu o povară, cu o ruşine. El nu înţelege sensul corect, nebănuind împăcarea cu sine, mulţumirea şi înţelegerea lucrurilor în fapt pe care starea de umilinţă le degajă.

          A fi umil înseamnă a înţelege, a iubi, a te dărui a face sacrificii…a fi umil înseamnă a fi măreţ, a fii rar şi de calitate. O fiinţă care iubeşte înţelege, se sacrifică…este deja mângâiere pentru cel oropsit, lumină pentru cel rătăcit, popas pentru cel ostenit. Fiinţa umilă este simplă şi de aceea cunoaşterea sa este directă, mintea nu-i joacă farse. Marii înţelepţi ai lumii au fost umili. Ei chiar propovăduiau simplitatea şi originalitatea – Ghandi, Einstein, Tagore, Brancusi, Anton de Padova, Ramakrishna etc. În contradicţie cu aceştia, marile personalităţi politice, intelectuale, se implică în războaie, ei crează sisteme, societăţi etc. Vorbim de marii înţelepţi. Aceştia învaţă prin exemplul propriu ca omul să fie liber, că a fi fericit începe din interior şi se revarsă în exterior, niciodată invers.

A fi simplu înseamnă să te bucuri de existenţă în orice clipă, să fii lipsit de ego. Egoul este falsa personalitate. Unde există ego nu există nici un mister căci orgoliul prin prostia sa tinde să se scoată repede în evidenţă. Un proverb indian spune: “Paiele vin repede la suprafaţă în timp ce pietrele preţioase se lasă imediat la fund.”