Cândva, demult, oameni si zei îsi împarteau deopotriva cerul si pamântul, lumina siîntunericul, bucuriile si tristetile. Asa se face ca sus, la poalele norilor, sub lacrimarea sfânta arazelor soarelui, rostogolite ca un pocal de nestemate peste chipul Muntelui ce strajuieste si aziun manunchi de case din piatra, lemn si caramida, locuiau motii, stalpi vii ai albastrului cer troienindu-i cararile ascunse, drumurile, potecile, vaile, padurile, cararile, cu caii lor marunti, dar tot acolo îsi avea culcusul si-o gainusa ce facea oua de aur si motii se mirara cât se mirara, si-auînceput s-o ocroteasca, sa-i închine gânduri si fapte si cîntece. Pentru gaina lor cu oua de aur erauîn stare sa faca moarte de om, astfel ca ea se afla în siguranta dintr-un anotimp în altul.O singura data motii îi vedeau fata, chipul ei enigmatic si singuratic, cu aripile deschise peste imensitate. Era ziua de Sfântu Ilie, în care motii se adunau ca pâraiele în aceeasi matca, sa-si spuna pasurile, visele, sa dea prilej tinerilor copii sa se întâlneasca, sa se îndrageasca si sa-si propuna inimii sa se uneasca pe viata, prin casatorie.De acesti tineri se apropia gaina, ce cobora de pe ciubul ei nevazut, chiar pe vârfulMuntelui, unde astazi salasuieste întru eternitate Crucea Iancului, batea o data din aripi si setransforma într-o zâna fermecatoare, ce se apropia de tinerii casatoriti tinând un ou de aur în palme si oferindu-l acestora pentru fericire si viata lunga. Oamenii si Muntele aplaudau, serugau, multumeau. În aplauzele lor zâna ridica mâinile spre cer si devenea Gaina, repedeacoperindu-se de neprivire.Asa i-au prins anotimpurile, într-un obicei nestramutat al iubirii si încrederii, de aceeaMuntele acela semet de aproape de 1500 m înaltime s-a numit si se va numi cât veacurile:MUNTELE GAINA. Numai ca armonia dintre ei a fost sparta de-un ochi nechibzuit, care o viata întreaga aurmarit sa descopere cuibul Gainii sa-i fure ouale de aur. Si, pîna la urma, cu ajutorul diavolului,a reusit.Gaina, devenita zâna tocmai coborâse la alta serbare, pe creasta unui alt munte, sa împacelocuitorii si niste vizitatori neaveniti si omul acesta nesabuit a tabarât pe cuibar, a luat ouale, le-aascuns în sân si-a disaparut. Întoarsa acasa si descoperind furtul, zâna s-a suparat foarte, si demâfnita ce-a fost a hotarât sa paraseasca acel loc pentru totdeauna. A ridicat mâinile la cer, adevenit Gaina si-a zburat nevazuta în alt munte. Si muntele acela era la Rosia Montana.Oamenii s-au suparat, au jelit-o, au implorat-o sa se întoarca, dar minunea nu s-a maiîntâmplat. A ramas Muntele Gaina, cu vârful acela plesuv, bântuit de ploi si crivat, de lacrimi silegenda. Oamenii se întâlnesc mereu cu el, sa-l îmblânzeasca, sa-i astâmpere asteptarea, rabdarea,armonia.Se spune ca hotul ce furase ouale a cazut într-o prapastie si ouale s-au pierdut în adâncdevenind izvoare, sau vâlve – crapatura se vede si azi înecata în nori. Apusenii sufera de-atunci.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu